FOTO. Județul Satu Mare se laudă cu cel mai performant utilaj pentru compactarea deșeurilor din țară
Depozitul Ecologic Doba a achiziționat un utilaj de ultimă generație pentru mărunțirea și compactare deșeurilor. Potrivit celor de la Consiliul Județean Satu Mare, este cel mai performant utilaj de acest gen din țară. Practic, precizează autoritățile județene, prin achiziționarea utilajului se va tripla durata de viață a depozitului ecologic.
Județul Satu Mare se laudă cu un utilaj de compactare a deșeurilor despre care spune că este cel mai performant din țară. Cântărește nu mai puțin de 52 de tone, iar pentru descărcare a fost nevoie de două macarale de mari dimensiuni.
„Investim în tehnologii de vârf pentru a menține cât mai scăzute tarifele la preluarea deșeurilor menajere. Depozitul Ecologic Doba a achiziționat un utilaj de ultimă generație pentru mărunțirea și compactarea deșeurilor menajere. Este cel mai performant utilaj de acest gen din țară, cântărește 52 de tone, iar pentru descărcarea lui pe platforma depozitului a fost nevoie de ajutorul a două macarale de mari dimensiuni”, se arată într-o informare făcută de Consiliul Județean Satu Mare.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, noul utilaj va tripla, practic, durata de viață a celulei de depozitare din Doba. Asta pentru că va fi redus semnificativ volumul deșeurilor, spațiul fiind astfel optimizat.
“Cu acest utilaj performant triplăm durata de viață a celulei de depozitare din Depozitul Ecologic de la Doba. Datorită gradului foarte ridicat de compactare, volumul deșeurilor depozitate va fi redus semnificativ, optimizând astfel spațiul utilizat. În acest fel, ani buni de acum înainte nu vom fi nevoiți să investim în construcția unei noi celule de depozitare, aspect care ne va permite să menținem accesibile tarifele la preluarea deșeurilor menajere”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.
Investiția în valoare de peste 500.000 de euro a fost realizată de către Serviciul Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.