Reacția Spitalului Județean, după imaginile cu pacientul agonizând la Urgențe: S-au respectat procedurile și protocoalele
PresSM a publicat mai multe imagini cu un pacient lăsat să agonizeze la Unitatea de Primiri Urgențe. În imagini se poate vedea cum bărbatul ajunge de pe scaune pe jos, fiind în vizibil disconfort fizic, în timp ce pe lângă el trec mai multe cadre medicale. La un moment dat este ridicat de către asistenți și brancardieri de pe jos. În punctul de vedere transmis, cei din conducerea Spitalului Județean Satu Mare spun că ” pacientul a beneficiat de asistență medicală de urgență cu respectarea tuturor procedurilor și protocoalelor în vigoare”.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de joi, iar pacientul, un sătmărean în vârstă de 61 de ani din zona rurală a ajuns la spital cu ambulanța, au precizat cei din conducerea Spitalului Județean Satu Mare. Acesta acuzat dureri în zona lombară, iar potrivit cadrelor medicale, ar fi fost stabil hemodinamic și respirator.
În punctul de vedere transmis PresaSM, cei din conducerea unității medicale spun că fișele arată că bărbatul a ajuns la UPU la ora 11:19 minute, iar la ora 11:38 a fost introdusîn zona de tratament pentru ca la ora 11:50 să se afle sub tratament perfuzabil.
De asemenea, medicii i-au prelevat probe biologice și au solicitat investigații de imagistică.
În ceea ce privește rezultatele investigațiilor medicale, a consultului clinic, a probelor biologie și a celor de imagistică, medicii au concluzionat că nu se impune internarea sătmăreanului. Bărbatul a primit prescripții și recomandări de tratament și a fost externat de la Unitatea de Primiri Urgențe la ora 14:25, arată documentele.
„Rezultatele investigațiilor (consult clinic, probe biologice și imagistică medicală) concluzionează un sindrom algic drept care nu impune internarea pacientului, acesta primește prescripții și recomandări de tratament și conduită în regim ambulatoriu, părăsind UPU la ora 14 și 25 minute. Menționăm că pacientul a beneficiat de asistență medicală de urgență cu respectarea tuturor procedurilor și protocoalelor în vigoare”, au precizat cei din conducerea Spitalului Județean Satu Mare.