MĂRTURIE. Cum și-a cumpărat un sătmărean un permis fals, via Facebook/WhatsApp
Un sătmărean, în vârstă de 24 de ani, a fost prins cu un eprmis fals după ce a fost interceptat de aparatul radar la volanul unui autoturism marca Bmw, pe Drumul Naţional 19 în localitatea Decebal. A fost oprit de organele de poliție care i-au comunicat faptul că a depășit viteza legală cu peste 73 km/h pe limită de 50 km/h, respectiv având viteza de 123 km/h, conform informațiilor PresaSM.
Cu privire la obținerea permisului de conducere, sătmăreanul a declarat faptul că în anul 2021 a observat pe Facebook că se vând permise originale în timp scurt. Astfel, acesta a scris că este interesat să obțină un permis de conducere, a fost contactat și i s-a transmis un număr de telefon, iar pe aplicația WhatsApp i s-au cerut datele personale și o poză color la un perete alb.
În continuare i s-a comunicat tot pe aplicația WhatsApp că în termen de 10-12 zile va fi finalizat permisul de conducere. Când a fost finalizat i s-a transmis pe aplicația WhatsApp poză cu permisul de conducere față-spate și o filmare cu lampa UV. În acel moment a observat că permisul de conducere ar fi emis de autorităţile din Ucraina. Referitor la numărul de telefon de pe care a conversat cu persoana ce i-a trimis permisul, la poza de profil apărea un permis de conducere și scria peste poză că se obține permis de conducere original.
Sătmăreanul a declarat faptul că toate convorbirile cu respectiva persoană de sex masculin de la celălalt fir al telefonului erau în limba română și doar pe aplicația WhatsApp.
După aproximativ 14 zile a sosit un plic de culoare albă în poștă, care conținea o diplomă de absolvire a unei școli de șoferi și permisul de conducere aparent emis de autorităţile din Ucraina. Menționează faptul că după ce i s-a arătat permisul de conducere pe aplicația WhatsApp, i-a fost solicitat să facă plata pentru emiterea permisului de conducere în două rate, respectiv 450 euro/rată, banii fiind virați prin RIA-TRANSFER în Ucraina.
Sătmăreanul subliniază că transferul de bani şi primirea la domiciliu a plicului cu permisul de conducere s-au întâmplat pe teritoriul Germaniei, nu în România. În cursul lunii iulie a anului 2021 s-a reîntors în țară cu permisul de conducere. SĂPTĂMÂNA ACEASTA a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiune de conducerea unui autoturism fără permis de conducere și uzul de fals.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ