La doar 21 de ani, tânăra sătmăreancă a rămas deja fără permis. Dar nu s-a lăsat și s-a urcat din nou la volan
La data de 24 mai a.c., în jurul orei 12.30, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Careiului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat o tânără, de 21 ani, din localitatea Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânăra ar avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Totodată, conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.