FOTO. Bombă de 100 kg, găsită în municipiul Satu Mare. Pompierii, chemați în ajutor
Astăzi, 22.05 a.c., echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare a intervenit, în municipiul Satu Mare, pe strada Iuliu Coroianu pentru asanarea unei bombe de aviație, cu o greutate de aproximativ 100 kg, descoperită în urma unor lucrări de excavare și nivelare teren.
Pompierii pirotehnicieni au ridicat elementul de muniţie, l-au transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.
„Atragem atenţia cetăţenilor că, în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni din cadrul I.S.U., care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune periculoasă”, precizează cei de la ISU Satu Mare.
Specialiştii ISU Satu Mare reamintesc cetăţenilor câteva reguli ce trebuie respectate la găsirea elementelor de muniţie:
• Nu trebuie atinse, lovite sau mişcate;
• Nu trebuie ridicate, transportate şi introduse în diferite încăperi sau locuinţe;
• Nu trebuie comercializate prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• Nu se introduc în foc;
• Nu se încearcă demontarea focoaselor sau a altor elemente componente.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.