FOTO. Sentință după opt ani de procese în cazul accidentului mortal de la Gerăușa (Ardud)
La opt ani de la producerea unui accident mortal a venit ASTĂZI și sentința la Judecătoria Satu Mare. Un sătmărean în vârstă de 34 de ani a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, în timp ce firma de asigurări va trebui să achite familiei victimei suma totală de 185.000 de euro reprezentând daune morale, conform informațiilor PresaSM.
Accidentul s-a produs în data de 26.12.2016. în jurul orei 17.00. Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării unei distanțe laterale în mers între vehicule, astfel că două autoturisme care circulau din sensuri opuse au intrat în coliziune. Unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 44 de ani din Ardud, a fost rănit grav și a decedat în data de 6.02.2017, la spital.
Șoferul vinovat a declarat în fața judecătorilor că în timp ce venea de la Gerăuşa spre Ardud, conducând autoturismul AUDI A6, cu volan pe dreapta, s-a întâlnit cu o altă mașină, condusă din sens opus. Consideră că și-a păstrat banda corect, cu atât mai mult cu cât mașina era cu volan pe dreapta și putea aprecia mai bine. S-a trezit că s-au ciocnit semi-frontal. În urma coliziunii, a ieşit pe partea dreaptă de pe drum, iar maşina victimei s-a întors 180 grade. Totodată a menționat că nu a putut face niciunul nici un fel de manevră, totul s-a petrecut foarte rapid, chiar în vârf de pantă.
Doar că expertiza de specialitate l-a contrazis pe șoferul vinovat. Specialiștii Institutului Național de Expertize Criminalistice București au stabilit că autoturismul AUDI a pătruns cu circaa o jumătate de metru pe sensul opus de mers, iar autoturismul marca AUDI A4 se deplasa către localitatea Gerăuşa, rulând pe sensul propriu de mers.
”Șoferul putea preveni producerea accidentului dacă la intersectarea cu autoturismul care se apropia din sens opus ar fi circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație corespunzătoare sensului său de deplasare și nu ar fi pătruns pe contrasens, unde rula celălalt autovehicul. Totodată, în lipsa marcajelor longitudinale conducătorul auto avea posibilitatea de a circula pe banda proprie de deplasare dacă s-ar fi deplasat cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație corespunzătoare sensului de mers, acțiune în urma căreia nu ar fi pătruns pe contrasens, unde rula un alt autovehicul”, au stabilit specialiștii.
Nu vad niciunde sa se precizeze ca celalt conducator auto(cel decedat) era in stare de ebrietate… in fine asta este instanta din Romania
View Comment