Dezvăluirile primarului Kereskenyi: în Primărie se refugiază unii incompetenți
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a ieșit public și a declarat că în Primăria Satu Mare se impun o serie de modificări, astfel încât să crească eficiența actului administrativ. Kereskenyi a declarat că în administrația locală și-au făcut loc unii indivizi incompetenți, leneși sau cu o altă agendă.
Edilul șef sătmărean a declarat că prin noua lege a salarizării se va crea o pârghie prin care să se elimine persoanele care simulează munca. Mai exact, primarul și Consiliul Local vor primi atribuții în ceea ce privește salarizarea unor posturi, urmând să fie remunerate corespunzător persoanele care se implică. Primarul Kereskenyi a dat de înțeles că va proceda la o regândire a aparatului administrativ, în limitele conferite de lege.
”Sunt unii care nu lucrează, care stau pe bani mulți. Dar mulți alții, majoritatea, dau randament și lucrează. Consider că cine își vede de treabă nu are de ce să îi fie frică”, a declarat Kereskenyi Gabor la Informația TV.
Unele dintre cazurile deja celebre în care se ridică un semn de întrebare asupra calității muncii este cel al parcărilor din cartierele Micro 17, Carpați I și II. În această speță, unii funcționari din Primăria Satu Mare au dat aviz favorabil lucrărilor, ca mai apoi să dea aviz negativ. Lucrările s-au împotmolit, dar mai apoi judecătorii sătmăreni au decis că procedurile inițiale au fost cele corecte. Ori legea este extrem de interpretabilă, ori unii funcționari acționează la alibi. Din păcate, aceste atitudini au dus la o întârziere de peste un an a lucrărilor.
si asa se instaureaza legea fricii, a turnatoriei, a barfei in primaria satu mare. aceasta ii va vini ca si o manusa edilului sef al municipiului, acum sa vedeti cum se vor turna unul pe altul angajatii primariei iar primarului ii place sa asculte barfe …
View CommentA sosit momentul sa se faca curatenie si in primarie!!Bafta d-nului primar in realizarea acestei reorganizari!!Nu avem nevoie doar de persoane competente si loiale orasului Satu Mare!!Dar si rasplata sa fie pe masura loialitatii si a realizarilor!!
View CommentParca titlul era in sfirsit primarul spune lucrurilor pe nume,dar sa nu uite ca 90 %sunt din vremea lui Iles.
View Comment