Sătmărean bătut cu furca pentru că și-a folosit telefonul mobil. A ajuns la Urgență cu răni multiple
Mare atenție pe cine filmați. Unii sunt sensibili și reacționează extrem de violent. Este și cazul unui individ din localitatea Pomi, care a lovit cu o furcă un consătean pentru simplul fapt că l-a filmat cu telefonul mobil în timp ce își agresa vecinii. Victima a depus plângere penală, iar agresorul a fost condamnat SĂPTĂMÂNA ACEASTA.
Conform informațiilor PresaSM, victima se întorcea de la muncă cu autobuzul, coborând într-o stație aflată la 500 de metri de domiciliu. Dar s-a întâlnit cu agresorul, care se deplasa cu o căruţă. Între cei doi s-a iscat un conflict verbal legat de faptul că victima l-a filmat pe agresor cu câteva zile înainte, în timp ce se certa cu vecinii săi.
La un moment dat, agresorul s-a dat jos din caruţă şi a lovit-o pe persoana vătămată cu coada de la o furcă peste mâna stângă, după care acesta a plecat. Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la Spitalul de Urgenţă Satu Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a primit 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Victima cerut magistraților Judecătoriei Satu Mare să îl oblige pe agresor la plata unor daune în valoare de de 5.000 lei, dar i s-au aprobat doar 2.000 de lei. Agresorul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.