FOTO/VIDEO. Un sătmărean și-a ”izolat” casa cu droguri! Dat de gol de un câine isteț
Magistrații Tribunalului Satu Mare l-au condamnat SĂPTĂMÂNA ACEASTA la o sentință de trei ani de închisoare cu executare și 18.500 lei amendă penală pe un sătmărean. Motivul: deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența substanțelor psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Persoana în cauză, un bărbat, de 42 de ani, a fost oprită pe Drumul Național 19H (varianta ocolitoare a municipiului) de către un echipaj din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, polițiștii au descoperit, într-un compartiment ascuns, materie vegetală de culoare verde-olive, susceptibilă a fi din categoria substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, unde au identificat, în pereții mansardei, cantitatea de peste 1 kg de substanță vegetală de culoare verde-olive. În aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Biroului Rutier Satu Mare și a unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj-Napoca.
”Cum să NU ne consolidăm casa? Inspectorul vamal Mircea și câinele Athos tocmai au contrazis un sătmărean care folosise substanțe vegetale la consolidarea locuinței, în perete, după placa de rigips! Cam 2 kg de canabis. Expertiza pentru soluția folosită a fost solicitată de BCCO Oradea. Bine că te-am prins”, este mesajul vameșilor.