Bărbat bătut cu bestialitate în scara unui bloc din Satu Mare. Lăsat inconștient de agresor
Un bărbat în vârstă de 36 ani a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare după ce, în timp ce se afla în scara unui bloc din municipiul Satu Mare, l-a agresat-o fizic pe un locatar, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a corpului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conform informațiilor PresaSM, victima le-a spus polițiștilor și procurorului că s-a întâlnit în casa scării cu un bărbat, fiul vitreg al vecinului său. Cu toate că victima l-a ignorat, a urcat trei scări, moment în care a simțit că agresorul îl urmărește. S-a întors, moment în care individul în cauză l-a atacat. A încercat să se apere cu piciorul, dar acesta l-a prins de picior, l-a tras la pământ și din acel moment nu mai reține nimic, doar că s-a trezit în ambulanță.
Agresorul are o altă variantă. Acesta susține că s-a deplasat la locuința mamei sale. A vrut să intre în scară, a sunat la interfon, însă acesta nu a funcţionat, după care a venit persoana vătămată. A întrebat-o pe persoana vătămată dacă îl lasă să intre în scară fiindcă nu funcţionează interfonul, dar victima i-ar fi spus: ”Stai! Nu intra, ţiganule!”, după care i-a dat în burtă cu piciorul. Agresorul a intrat în scara blocului, iar persoana vătămată l-a tot urmărit încercând să îl agreseze. În acele momente, s-a enervat, a decuplat şi a lovit-o pe victimă de câteva ori cu pumnul în faţă. După ce a lovit-o, persoana vătămată a urcat pe scări, iar la un moment dat, a căzut.
Este important de precizat că agresorul a mai precizat că a fost cercetat şi în alte dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi distrugere, însă în toate dosarele s-a împăcat cu persoanele vătămate.
Procurorul de caz nu l-a crezut pe agresor și a opinat că din certificatul medico-legal rezută fără îndoială că persoana vătămată a fost agresată cu bestialitate, fiind lovită cu pumnii și picioarele, atât la față, cât și pe corp.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ