Scandal între șoferi la cozile kilometrice spre Vama Petea. Apel la 112, a intervenit Poliția
Cozile kilometrice de pe Drumul Național 19A, între municipiul Satu Mare și Vama Petea, generează situații tensionate. În special între șoferii care încearcă să iasă din rând și să își facă loc printre autotrenurile staționate. Scandalurile sunt la ordinea zilei, dar în unele situații totul degenerează în agresiuni verbale și fizice.
Conform informațiilor PresaSM, un astfel de svcandal s-a produs joi, 21 martie 2024, atunci când – în jurul orei 16.00 – un bărbat, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 precizându-le operatorilor că a fost agresat fizic în trafic. Totul s-a întâmplat pe Drumul Național 19A, pe raza comunei Dorolț.
Polițiștii au stabilit că apelantul, aflat la volanul autoutilitarei, a depășit coloana de autotrenuri aflată în staționare pentru a ieși prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pentru a se retrage într-o parcare.
Motiv pentru care un alt șofer, în vârstă de 53 ani, l-a oprit și l-a luat la rost, adresându-i o serie de expresii și cuvinte jignitoare, totul fiind la un pas de a degenera într-un conflict de natură fizică.
Conducătorul auto agresiv a fost amendat de către polițiști pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind liniștea și ordinea publică.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ