Prins beat la volan, un sătmărean a dat vina pe iubită. Detectorul de minciuni l-a dat de gol
Un sătmărean a fost prins beat la volan de către Poliția Satu Mare. Pentru a scăpa, tânărul a dat vina pe prietena lui. Procurorii l-au întrebat dacă este dispus să fie examinat cu testul poligraf (detectorul de minciuni), iar tânărul a fost de acord. Doar că l-a căzut și a fost trimis ASTĂZI, 11.03.2024, în judecată de către procurorii Parchetului de lângă Judecătoria Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, totul a începuyt după ce tânărul a condus autoturismul marca BMW pe Bulevardul Sănătății din municipiul Satu Mare. În momentul în care a intenţionat să pătrundă în sensul giratoriu, organele de poliţie i-au făcut semnalul de oprire. Șoferul avea o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Audiat de către polițiști, acesta a precizat că a fost la un chef. A băut cam aproximativ 2 pahare de vin, până pe la ora 02.00 dimineaţa, apoi atât el cât și prietena acestuia au pornit la drum. Individul a spus că până în Cartierul Micro 16 a condus prietena lui. Ajunși în cartierul Micro 16 au observat un echipaj al poliției rutiere care le-au executat un semnal regulamentar de oprire, iar prietena lui s-a panicat, moment în care au făcut schimb de locuri.
Individul a declarat faptul că a făcut acest gest întrucât nu dorea ca prietena lui nu ar fi dorit să aibă probleme, totodată crezând că va avea sub limita legal admisă și să fi riscat doar suspendarea permisului de conducere. Doar că a căzut testul poligraf, iar acum a fost trimis în judecată.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ