FOTOGALERIE. Taximetriștii protestează în municipiul Satu Mare împotriva Bolt
Zeci de taximetriști din municipiul Satu Mare protează astăzi, 4 martie 2024, sub Podul Decebal din municipiul Satu Mare. Taximetriștii solicită emiterea de către Guvernul României a unui act normativ care să reglementeze activităţile de transport alternativ. Se cere modificarea Legii 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ. La fața locului se află mai multe echipaje de Poliție, Jandarmi și Poliție Locală, dar protestul este unul pașnic.
Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează:
- limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului;
- eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani;
- interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului;
- eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare;
- respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.