Lăsat fără permis pentru că „circula în ritm de melc” pe autostradă. Pățania unui șofer de TIR român aflat în cursă
Adaugă comentariu Distribuie Un camionagiu român a rămas fără permis în Olanda, unde a fost surprins circulând cu viteză prea mică, pe autostradă, scrie cotidianul regional Tubantia, citat de Libertatea.
Sursa citată scrie că „un șofer de camion român a circulat pe A1, între Deventer și Apeldoorn, cu un ritm de melc”, de 20 de kilometri pe oră. Mașinile și camioanele care circulau în spatele românului au fost nevoite să îl ocolească pe altă bandă, iar acest lucru a creat situații periculoase.
Șoferul a continuat să conducă cu aceeași viteză mică timp de kilometri întregi. În cele din urmă, s-a oprit la o benzinărie, unde polițiștii l-au identificat și legitimat. La control a devenit clar de ce bărbatul a condus atât de încet. Camionul lui rămase fără AdBlue, care este un fluid important pentru multe mașini diesel, folosit ca motorul să emită mai puține substanțe nocive. Fără această substanță, în multe cazuri motorul diesel generează mai puțină energie, sau deloc.
„Miercuri seară, un șofer român de camion a circulat pe A1, între Apeldoorn și Deventer, cu o viteză de 20 km/h. Mai mulți șoferi care s-au apropiat de camion cu aproximativ 100 km/h au reușit să evite o coliziune. Șoferul a continuat să conducă kilometri întregi, în timp ce erau mai multe locații unde putea opri în siguranță vehiculul, dar a făcut-o doar la o benzinărie. Motiv? Rămăsese fără AdBlue”, a comunicat poliția.