Marea înarmare a civililor din Satu Mare. Mii de oameni și-au cumpărat pistoale și puști
Conform informațiilor PresaSM, la nivelul judeţului Satu Mare sunt înregistraţi un număr de 2023 de deținători de arme. Printre acestea se numără 39 deţinători de arme letale (deținute în regim privat de polițiști, procurori, judecători), un număr de 385 de deţinători de arme de autoapărare (cu potențial letal, gloanțe de cauciuc), iar diferența, respectiv 1.599, o reprezintă deținătorii de arme de vânătoare.
Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor este una foarte strictă pentru deținătorii de arme. Iar amenzile sunt foarte mari în caz de abateri. În anul 2023 au fost aplicate 38 sacţiuni contraventionale, respectiv au fost înregistrate un număr de 16 infracțiuni la regimul armelor şi munitiilor.
În ultimii 3 ani în urma folosirii legale/ilegale a armelor de apărare şi pază, respectiv a armelor de autoapărare, o singură persoană a suferit leziuni ca urmare a folosirii ilegale a unei arme de autoapărare.
Potrivit datelor PresaSM, este vorba despre n cetățean german, în vârstă de 77 de ani, cu rezidența în municipiul Satu Mare, care s-a împușcat accidental în mână și a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Bărbatul s-a împușcat accidental cu un pistol cu potențial letal de mare putere (bile de cauciuc, calibrul 45 mm).
Anchetat de polițiști, cetățeanul german a spus că a adus din Germania pistolul neinscripționat și muniția letală, în cursul lunii octombrie a anului 2022. Astfel, le-a introdus în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai. Apoi a pus pistolul și muniția aferentă într-un prosop de culoare albă, în seiful metalic, lângă arma neletală marca FORT 17 R, pe care o deținea legal. Unde a fost descoperită de către oamenii legii.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
Permisul de port armă conferă posesorului dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi armă letală sau neletală supusă autorizării (tipul, marca, seria și calibrul sunt înscrise în permis, inclusiv muniția aferentă). Este de precizat faptul că permisul nu îți oferă posibilitatea să-ți procuri o armă letală. Pentru aceasta ai nevoie de o autorizatie de procurare, valabilă doar pentru perioada în care îți achiziționezi arma respectivă.
Cine poate solicita un permis de port armă?
Nu oricine își dorește să dețină o armă, o poate și dobândi. Astfel, legea este foarte clară în ceea ce privește categoriile de persoane care pot deține o armă, precum și diferitele tipuri de arme. Persoanele fizice care pot deține arme letale sunt :
- persoanele fizice cu cetățenie română;
- armele de vânătoare pot fi procurate de către vânători și colecționarii de arme;
- armele de colecție letale, aflate în stare de funcționare, pot fi procurate exclusiv de către colecționarii de arme;
- armele de apărare și pază pot fi procurate numai de următoarele categorii de persoane: demnitari, magistrați, diplomați, militari și polițiști, pe perioada cât sunt în activitate. Pot fi achiziționate și după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive datorate lor;
- persoanele prevăzute de lege, ce îndeplinesc o funcție care implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;
- persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate;
- armele de tir pot fi achiziționate de către sportivii și antrenorii de tir, precum și de către vânători și colecționarii de arme. Vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi.
Mai multe detalii despre actele necesare precum și pașii obținerii permisului de port armă se pot obține de pe site-ul Poliției Române.