Familia decedatului din Ardud se apără: ”Nu am agresat ambulanțierii. Au venit după 40 de minute”
Noi detalii în cazul presupusei agresiuni asupra unui echipaj format din medic, asistent medical și șofer al Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare. Personalul Ambulanței, sosit la un apel prin 112 în orașul Ardud, la un caz medical, respectiv un bărbat în vârstă de 56 de ani aflat în stop cardio-respirator, a acuzat aparținătorii că i-ar fi agresat verbal și i-ar fi amenințat, respectiv că ar fi avariat autospeciala medicală. În schimb, familia persoanei decedate are o cu totul altă variantă.
Socrul victimei susține pentru PresaSM că primul apel la Serviciul Unic Apeluri de Urgență s-ar fi efectuat imediat după ora 05.00, iar echipajul de pe Ambulanță ar fi ajuns la locul solicitării după circa 40 de minute de la primul apel. Acesta mai susține că s-au mai făcut și alte apeluri între timp, cu scopul de a urgenta sosirea paramedicilor.
”Am sunat după ora 05.00, apoi am mai resunat de două sau de trei ori. Polițiștii din Ardud ne sunt martori, au filmat totul cu bodycam-ul. Echipajul a ajuns după circa 40 de minute”, a spus bărbatul.
Referitor la acuzațiile de agresiune verbală și de avariere a autospecialei, socrul victimei susține că totul a fost un accident și că nu s-a pus problema unui act intenționat.
”Nepotul meu, în vârstă de 15 ani, fiul victimei, a ieșit în stradă să aștepte ambulanța. Care a mers mai jos cu două-trei case. Le-a făcut semn unde să vină, s-au întors, iar când o doamnă a deschis ușa rapid l-a lovit accidental pe nepotul meu în mână, cu oglinda retrovizoare. După ce s-a spart oglinda, nepotul meu a fost rănit la mână și i-a curs sânge. De nervi a lovit ambulanța cu piciorul, a dat în roți, dar nu s-a avariat mașina, a fost un accident”, a mai spus bărbatul.
Referitor la refuzul ambulanțierilor de a efectua manevrele de resuscitare, începute de către membrii familiei victimei, sătmăreanul a mai spus că acest lucru l-a mâhnit, dar nu s-a manifestat agresiv.
”Au intrat rapid în casă, cum au ieșit din mașină, nu este adevărat că nu i-am lăsat sau că s-au speriat. Au refuzat să verifice dacă are puls sau să facă manevre de resuscitare, începute de noi. I-am întrebat de ce nu fac ceva, vă dați seama în ce stare de disperare am fost atunci. Au spus că nu mai are rost. I-am întrebat și de ce au ajuns atât de târziu. Puneți-vă în situația noastră, în ce stare a fost toată familia. Și acum vedem că tot ei ne acuză de agresiune, că vor depune plângeri. Noi suntem oameni serioși, la locul nostru, aflați într-o situație dramatică”, a mai spus bărbatul.
Pe de altă parte, pe surse, ambulanțierii au precizat că ar fi ajuns la locul intervenției în 12-14 minute de la ora primului apel. Cert este faptul că acest lucru se va clarifica în următoarea perioadă.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
Știrea inițială…
Interesant, al naibii oglinda că se sparge la o atingere!! Slabe mașini Astea de ambulanță.
View CommentStimate domn consilier, in loc sa va vedeți de drama dvs, umblați in presa sa va scuzati. Sa se verifice bodycam-urile polițailor. Speram că au filmat totul, și nu s-au temut de „oamenii primăriei” . Pnl power
View CommentMinciuni sfruntate, prost să fii să crezi că s a spart oglinda când s a deschis ușa !!
View CommentMăi sunteți nebuni!!?