Patru cartiere din Satu Mare se vor schimba la față. Încă un parc din municipiu intră în reabilitare
Patru cartiere din municipiul Satu Mare se vor schimba la față, asta dacă e să ne uităm la poiectele propuse în bugetul pentru 2024. Primăria Satu Mare vrea să cheltuie peste 800.000 de lei pentru regenerare urbană, ceea ce înseamnă o refacere a spațiile publice din cele patru cartiere. În plus, în acest an, și parcul Vasile Lucaciu ar urma să intre în modernizare, se arată în documentele publicate de Primăria Satu Mare.
Nu mai puțin de patru cartiere ar urma să fie înfrumusețate prin intervenții de reconfigurare a spațiilor publice. Primăria va cheltui 810.000 de lei pentru asta, cel puțin așa prevede proiectul de buget pentru 2024. Pe listă sunt cartierul Micro 14, cartierul Micro 15, cartierul Micro 16 și cartierul Solidarității. Cei mai mulți bani pentru refacerea zonelor comune au fost alocați pentru cartierul Micro 15.
Nu este singura investiție care vizează spațiile comune și spațiile verzi. Primăria dorește în acest an să modernizeze și Parcul Vasile Lucaciu, o investiție care va costa, potrivit sursei citate, puțin peste 100.000 de lei. Cu o alocare bugetară de 1000 de lei, Primăria semnalizează faptul că și-ar dori o modernizare și a Piațetei Turnul Pompierilor.
Nu s-a renunțat nici la ideea de a amenaja o zonă de agrement la Noroieni, dar alocarea bugetară de 1000 de lei e mai mult simbolică. Ceea ce este mai sigur este că autoritățile locale vor reuși să facă planul urbanistic zonal la Noroieni, plan esențial pentru orice proiect de dezvoltare pe care l-ar dori la ieșirea din municipiul Satu Mare.
Tot la capitolul spații verzi, pentru acest an, Primăria alocă 265.000 de lei pentru reconversia malurilor Someșului.