Cadavru găsit în fosa septică de la Spitalului Județean. Bărbat mort de câteva zile
Un cadavru, al unei persoane de sex masculin, a fost găsit astăzi în jurul orei 11.30 în fosa septică a bucătăriei Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Cadavrul a fost scos de către un echipaj specializat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Inițial, surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro, că s-a crezut că ar putea fi vorba despre un manechin. Prima dată, pompierii au observat doar o mână, dar când au reușit să ajungă la cadavru și-au dat seama că este vorba despre o sesizare reală, cât se poate de gravă.
Cazul a fost preluat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Corpul neînsuflețit va fi depus la morga Spitalului Județean în vederea efectuării autopsiei.