VIDEO. Incendiu provocat intenționat lângă Spitalul Județean Satu Mare. Doi indivizi au fugit
Incendiu provocat intenționat lângă Spitalul Județean Satu Mare și Serviciul de Ambulanță din municipiul Satu Mare, pe strada Ravensburg din Cartierul Micro 15. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 19.00, atunci când doi indivizi rămași încă neidentificați au aprins un punct de colectare al deșeurilor și apoi au dispărut din zonă. Pericol de extindere a fost unul real.
Conform informațiilor PresaSM, cel puțin un martor ar fi observat două siluete de bărbați care s-ar fi aflat în zona punctului de colectare chiar înainte ca flăcările să se manifeste violent. Cei doi indivizi au mai stat puțin în zonă, parcă asigurându-se că totul se aprinde, apoi au dispărut.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje cu autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare care au lichidat incendiul. În mod normal, polițiștii ar trebui să deschidă o investigație în acest caz.
Dat fiind faptul că în zonă există camere de supraveghere nu ar trebui să fie prea dificil pentru a-i identifica pe cei doi suspecți. S-ar putea să fie vorba chiar despre piromanul sau piromanii, după caz, care incendiază de ani de zile puncte de colectare a deșeurilor din municipiul Satu Mare. În special, din cartierele Micro 15 și Micro 16.
ACTUALIZARE, ora 20.40: Astăzi, în jurul orei 20.20, pe strada Uzinei din municipiul Satu Mare (zona Soarelui) au fost incendiate aparent intenționat alte puncte de colectare a deșeurilor. Există șansa să fie vorba despre același autor/autori. Practic, dacă există o conexiune între cele două incendieri (probabilitatea este una foarte mare), de pe traseul din Micro 15 și până pe strada Uzinei sunt camere de supraveghere. Dacă martorii oculari au constata bine, și este vorba despre două persoane, s-ar putea restrânge foarte mult cercul de suspecți, care s-au deplasat între cele două puncte undeva în intervalul orar 19.00 – 20.00.