Șapte proiecte, de peste două milioane de euro, la Consiliul Județean. Investiții în sănătate, educație și cultură
Consiliul Județean Satu Mare a anunțat că consilierii locali au dat undă verde pentru șapte proiecte finanțate din bani europeni care urmează să fie implementate la nivelul județului Satu Mare grație programelor transfrontaliere. Potrivit autorităților județene, însumate, vorbim de investiții de peste 2,4 milioane de euro.
Consilierii județeni sătmăreni au votat pentru cele șapte proiecte transfrontaliere care urmează să aducă în județul Satu Mare investiții de peste 2,4 milioane de euro, bani europeni. Două dintre proiecte vizează sectorul de sănătate, cu investiții atât la Spitalul Județean Satu Mare, cât și la Spitalul Orășenesc Negreștii-Oaș.
Astfel, Proiectul ,,Cross-Border Health Care tools for equal access”, acronim HEALTHY, în cadrul Programului Interreg VI-A Next România-Ucraina intenționează dotarea spitalului din Negrești-Oaș cu echipamente medicale moderne și cu o autospecială de transport pacient, precum și instruirea personalului medical. Valoarea eligibilă pentru UAT Județul Satu Mare este de 738.920 euro, iar pentru Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș – 90.066 euro.
Al doilea proiect pentru Sănătate este „Satu Mare and Transcarpathia Cardiovascular Cooperation”, acronim „Heart beats”, în cadrul Programului INTERREG VI-A NEXT România-Ucraina. Proiectul are în vedere înființarea unei noi structuri de specialitate, USTACC (Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici), în cadrul Secției de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, respectiv dotarea unității nou înființate și a laboratorului de angiografie cu echipamente și aparate profesionale de înaltă calitate și performanță tehnologică. Costurile bugetate de către Spitalului Județean de Urgență Satu Mare – 618.284 euro.
Un alt proiect, ,,Life-Giving Water – way towards long-term access to health”, prin Programul Interreg VI-A Next România Ucraina 2021-2027, vizează sectorul de ape minerale și ape termale. Proiectul prevede creșterea nivelului de conştientizare a populaţiei asupra potenţialului de apă termală/minerală existent. Valoarea totală eligibilă pentru UAT Județul Satu Mare este de 100.899 euro.
Trei proiect vizează sectorul cultural și va aduce bani în județ pentru susținerea activităților științifice ale Muzeului Județean Satu Mare.
Primul proiect se numește „Memories of Nations – Architectural and Social Heritage of Cooperatives”, acronim „Mon Arch”, în cadrul Programului INTERREG VI-A România-Ungaria. Proiectul include renovarea a două case şi a expoziţiei din ansamblul Complexul Memorial Ady Endre, organizarea de activităţi de pedagogie muzeală şi consolidarea identităţii locale prin redescoperirea exemplelor cooperativelor precomuniste. Bugetul aferent Muzeului Județean Satu Mare este de 406.368 euro.
Un alt proiect, „Empowering the border communities through common cultural heritage”, acronim „GIVE BACK”, în cadrul Programului INTERREG VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucrain, prevede reorganizarea expoziției permanente de etnografie a Muzeului Județean Satu Mare, organizarea unor evenimente și expoziții, vor fi publicate Monografia clădirii Muzeului Județean Satu Mare, cataloage de expoziție, albume foto ale colecțiilor. Bugetul Muzeului Județean Satu Mare – 314.370 euro.
Al treilea proiect pentru Cultură se numește „Beyond nationalities. Ethnographic and cultural similarities between Romanians, Ukrainians and Slovaks from the Upper Tisza Region”, în cadrul Programului INTERREG VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina. Se are în vedere digitalizarea obiectelor de patrimoniu cultural din colecțiile de etnografie şi artă ale Muzeului Județean Satu Mare și organizarea unor ateliere de lucru între specialiști, conferințe științifice. Bugetul total al Muzeului Județean Satu Mare este de 99.540,00 euro.
Peste 120.000 de euro vor merge către proiectul educațional „Edu.com – Educational Tool for communities”, în cadrul Programului Interreg VI-A Next România-Ucraina. Proiectul prevede dezvoltarea unei platforme educaționale și de comunicare sustenabile, bazată pe TIC, pentru asigurarea unui schimb eficient de informații între populația din regiunile de frontieră și autorități. Valoarea totală eligibilă pentru UAT Județul Satu Mare este de 120.503,10 euro.
Da proiect ptr sort nu există satu mare e ultimul pe tara la investiții în sport fotbal handbal scrimă volei baschet
View Comment