FOTO. Accident în lanț în Cartierul Carpați II. Trei mașini implicate, mai mulți copii în mașini
Un accident de circulație a avut loc astăzi după-masa în cartierul Carpați II din municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, vorbim despre un impact între două mașini, în urma căruia, unul dintre automobile a fost proiectat într-un vehicul aflat parcat pe marginea drumului. Potrivit polițiștilor, care au fost chemați la fața locului, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului rutier.
Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc astăzi după-masă în cartierul Carpați II din municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, este vorba despre un impact între o autoutilitară mică și un autoturism marca Volkswagen Golf în care s-ar fi aflat mai multe persoane, inclusiv copii.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă mașină care se afla parcată pe marginea părții carosabile.
Polițiștii au sosit la fața locului, dar nicio persoană nu a solicitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, așa că șoferii vor putea ajunge la o înțelegere amiabilă pentru a acoperi costurile pagubelor. Potrivit unui martor, accidentul s-ar fi petrecut pe fondul neacordării de prioritate.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare îndrumă toți participanții la trafic să respecte normele rutiere, să manifeste o atitudine preventivă și desigur să apeleze numărul unic de apeluri de urgențe doar în cazul unor situații care impun și care reprezintă o urgență. Cu alte cuvinte, când sunt victime.
Astfel, articolul 79 din O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precizează clar faptul că șoferii implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:
a) Să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;
b) Să se prezinte la unitatea de poliție competență pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
De asemenea, de reamintit este și faptul că se exceptează de la obligațiile mai sus amintite:
a) Conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
b) Conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.