Taximetrist amendat după o dispută cu o șoferiță lângă Piața de Vechituri. Bărbatul are altă variantă
Un taximetrist, în vârstă de circa 60 de ani, a fost amendat astăzi de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare. Bărbatul a fost acuzat de către o șoferiță pentru faptul că ar agresat verbal o femeie, în vârstă de circa 45 de ani. Totul a început după o neînțelegere în trafic.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.20, în zona Pieței de Vechituri, acolo unde femeia susține că taximetristul ar claxonat-o și apoi ar fi agresat-o verbal. Femeia s-a baricadat în mașină și a cerut ajutorul Poliției prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112. Ajunși la fața locului, purtătorii de uniformă l-au sancționat pe taximetrist cu o amendă în valoare de 200 de lei pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, fapte contravenționale prevăzute în Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Pe de altă parte, taximetristul are o cu totul altă variantă, susținând că femeia ar fi fost cea care l-ar fi agresat verbal, după care l-ar fi blocat cu mașina atât pe el, cât și pe alți taximetriști. Apoi, tot femeia s-ar fi victimizat când a ajuns la fața locului Poliția. Taximetristul le-a cerut polițiștilor să verifice imaginile de pe camerele de supraveghere din jur, dar aceștia ar fi refuzat.
”Eu mă aflam în trafic, în zona Pieței de Vechituri, și le-am făcut semn unor șoferi să treacă. Eu nu am văzut-o pe doamna respectivă să fi fost printre ei. Apoi, m-am trezit că doamna respectivă m-a blocat cu mașina, eu aflându-mă cu mașina de serviciu în stația de taxi. A venit, mi-a bătut la geam și mi-a spus ceva, nu am înțeles prea bine. Când am ieșit din mașină, femeia a fugit la ea în mașină și s-a blocat. Apoi, a venit Poliția și m-a amendat fiindcă am vorbit mai tare. Dar eu așa vorbesc, apropiații mă cunosc. Polițiștii m-au amendat pe nedrept. Le-am cerut să se uite la camerele de supraveghere din zonă, că se vor convinge cum s-a întâmplat totul. Nu au vrut acest lucru. Motiv pentru care le-am făcut plângere”, a spus taximetristul pentru PresaSM.
Asta e Grigore pelicanu nu lucreaza la nici o firma nul primesc
View Comment