RECORD. Număr uriaș de pacienți în ultimele zile la Urgență. Apelul conducerii către pacienți
Record de adresabilitate la nivelul Unității de Primire Urgență (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare. În ultimele cinci zile au primit asistență medicală un număr de O MIE de persoane! Asta în condițiile în care la UPU se înregistrează o criză serioasă de medici. Spitalul Județean ar avea nevoie de 26 de medici de urgenţă, însă are angajaţi numai 14. Conducerea unității spitalicești a cerut ajutor inclusiv la Ministerul Sănătății, dar situația pare fără ieșire.
Reamintim faptul că din cauza lipsei de personal, în anumite intervale orare va fi un singur medic la șase ore. A fost anunțul oficial al conducerii Spitalului Județean Satu Mare. S-a ajuns în situația în care va exista doar un singur medic atât în cazul urgențelor majore cât și în cazul urgențelor minore. Motiv pentru care pacienții care nu au urgențe medicale REALE sunt rugați să se adreseze centrelor de permanență din județul Satu Mare.
”În acest context, venim cu rugămintea de a se apela la Centrele de Permanență pentru probleme medicale curente, adresarea către serviciul UPU urmând a se face doar în situații care pun în pericol viața pacientului. Mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul conducerii Spitalului Județean Satu Mare.
LISTA CENTRELOR DE PERMANENȚĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE:
ZONA URBANA
1. CENTRU DE PERMANENTA WEST MEDICA CARITAS – Centru de permanenta fix
Coordonator: Dr. Sacal Vasile
Adresa: Satu Mare, str.Drumul Careiului nr.3,
Telefon: 0261-769725
2. CENTRU DE PERMANENTA BOBOCULUI – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Dragos Doina
Adresa: Satu Mare,str. Bobocului bl UK nr.30,
Telefon: 0261-762600
3. CENTRU DE PERMANENTA SCM DR. COICA DOREL COSTEL – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Coica Dorel Costel
Adresa: Satu Mare,str. Lucian Blaga CU 8,
Telelefon: 0261-766390
4. CENTRU DE PERMANENTA DR.BARTHA / SCM DR. BUMBULUŢ – DR. BĂLAJ – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Bartha Lucia şi Dr.Bumbuluţ Călin
Adresa: Satu Mare , str. Ioan Slavici nr.8
Telefon: 0261-715571
Adresa: Satu Mare,str.Begoniei nr.1/42,
Telefon: 0361-427500
Centrul funcţionează din 01.01.2023 în urma fuziunii celor doua centre de permanenţă
5. CENTRU DE PERMANENTA HUMANITAS – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Pecz Elisabeta
Adresa: Carei,str. 25 Octombrie nr.71
Telefon: 0261-821335
6. CENTRU DE PERMANENTA KORALL / CLINICA SFANTUL ANTON – Centru de permanenta fix
Coordonatori: Dr. Kallay Beata şi Dr.Ratiu Xenia
Adresa: Satu Mare, Str. Ştefan cel Mare nr.26,
Telefon: 0361-411000
Adresa:Satu Mare str. Aurel Vlaicu nr.8,
Telefon: 0261-713333
Centrul funcţionează din 01.01.2023 în urma fuziunii celor doua centre de permanenţă
7. CENTRU DE PERMANENTA ARDUD – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Tincau Celia
Adresa:localitatea Ardud str.Ardudul Mic nr.16,
Telefon: 0261-771028
ZONA RURALA
1.CENTRU DE PERMANENTA SUPUR – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Platica Paul
Adresa:localitatea Supuru de Jos,str Garii nr.6,
Telefon: 0261-823599
2. CENTRU DE PERMANENTA TEREBESTI – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Ruba Calin
Adresa:Localitatea Terebesti str. Principala 180
Telefon: 0261-875972
3.CENTRU DE PERMANENTA POIANA CODRULUI – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Bonta Gabriel
Adresa: Poiana Codrului, str.Principala nr.163
Telefon: 0769-813993
4.CENTRU DE PERMANENTA POMI – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Sichet Manuela
Adresa:Localitatea Pomi nr 124
Telefon: 0261-871704
5.CENTRU DE PERMANENTA MICULA – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Makkai Elod
Adresa: Micula str. Principala nr.79
Telefon: 0723-945054; 0361-413975
6.CENTRU DE PERMANENTA TURT – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Chira Vasile
Adresa:localitatea Turt str.P-ta Eroilor nr.15/a
Telefon: 0261-834468
7.CENTRU DE PERMANENTA CALINESTI – Centru de permanenta fix
Coordonator Dr.Solomon Tudor
Adresa:localitatea Calinesti Oas, str.Principala nr.440,
Telefon: 0261-839114