Descoperire dramatică în județul Satu Mare. Bărbat (34 ani) decedat, Poliția a deschis dosar penal
Descoperire dramatică în această dimineață în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, un tânăr a fost găsit fără semne vitale în propria casă din comuna Pomi. Persoana care a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 a fost chiar sora decedatului. Poliția a deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru moarte suspectă.
Potrivit datelor PresaSM, alerta a fost dată astăzi, în jurul orei 06.00, atunci când o femeie a sunat la 112 precizând că fratele său este decedat în casă. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de prim-ajutor, care nu a mai putut să facă nimic pentru victimă decât să constate decesul chiar la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar pentru moarte suspectă, dar pe corpul victimei nu s-au identificat urme de violență, semn că ar fi fost ucis. Corpul neînsuflețit va fi dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea autopsiei. Medicii legiști vor fi cei care vor stabili cu exactitate cauza decesului.
Unii localnici susțin că tânărul a fost văzut ultima dată azi noapte, la unul dintre angajatorii lui, unde mai presta diferite activități, dar martorilor nu li s-a părut nimic suspect. Mai exact, nu au observat un comportament neobișnuit sau să se fi plâns că ar fi suferit de ceva.