FOTO. Gest impresionant la Satu Mare! 600 de copii orfani sau nevoiași au primit cadouri de la voluntarii cu suflet mare
Peste 600 de copii din casele de copii din întreg județul, copii dați în plasament la asistenți maternali și copii din familii nevoiașe au participat ieri la o super petrecere organizată în cinstea lor de către echipa Asociației “Apel la acțiune”, condusă de Mihai Huzău. Proiectul caritabil “ajutoarele lui Moș Crăciun” a devenit deja emblematic pentru județul nostru, iar în acest an s-a reușit mobilizarea a peste 700 de sătmăreni. Astfel încât în total s-au strâns peste 750 de pachete pentru copiii cărora soarta le-a zâmbit mai puțin.
Evenimentul de ieri a fost punctul culminat al proiectului, petrecerea debutând cu o rugăciune și colinde oferite de ansamblul folcloric “Geso”. Apoi cei mici au intrat în fascinanta lume a poveștilor alături de teatrul de păpuși “Spiriduș”, Dj George Matioc i-a scos la dans pe toți cei prezenți. Atât copiii cat și adulții au dansat și s-au distrat până la venirea moșului. După 2 ore de distracție a venit și Moșul cu pachetele pregătite după dorințele copiilor care s-au regăsit în scrisorile trimise de ei către Asociația “Apel la acțiune”, dorințe îndeplinite de voluntari și sătmăreni cu suflet mare.
Momentul deschiderii cadourilor a creat isterie, copiii fiind extrem de entuziasmați de pachete. Deși ieri au fost prezenți 600 de copilași proiectul nu se încheie aici. În perioada 18-23 decembrie voluntarii asociației vor vizita și copiii sub 4 ani și copiii familiilor nevoiașe care nu au putut ajunge la eveniment sau care sunt mai greu de integrat in societate.
Ansamblul folcloric GESO, teatrul de păpuși “Spiriduș” și dj George Matioc au participat gratuit la eveniment pentru a le oferi celor mici momente de neuitat. Succesul evenimentului de ieri se datorează atât echipei “Apel la acțiune” cat și tuturor voluntarilor și sătmărenilor care s-au implicat devenind astfel cel mai mare proiect caritabil la nivel de județ realizat în colaborare cu DGASPC.
Vă reamintim că echipa este formată din Mihai Huzău, Roxana Gătina, Anișoara Deak, Zsolt Deak, Dana Cristeanu, Dominic Cristeanu, Șuta Alexandru, Sebastian Kirilă, alături de ambasadorii George, Denis, Dana Rentea, Alex și Giorgia și voluntarii Călin, Sebi, Orlando, Dariana, Ilie și Grigore.