Cadavru în putrefacție găsit la Carei. Misterul morții din fostele Vii ale Partidului
Într-un colț uitat al fostelor vii ale partidului de la periferia municipiului Carei, polițiștii au fost descoperit un cadavru, care, până în prezent, rămâne neidentificat. Descoperirea macabră a fost făcută într-un peisaj ce părea a fi uitat de timp, locul de altădată plin de viață și agitație acum transformându-se în scenariul unei tragedii solitare. Ancheta oamenilor legii urmează să stabilească identitatea bărbatului și cauza decesului.
Conform informațiilor opiniedecarei.com, cadavrul, aflat într-o stare avansată de descompunere, indică faptul că decesul s-a produs cu mult timp în urmă, această constatare adâncind misterul asupra identității bărbatului decedat. Primele indicii sugerează că bărbatul neidentificat ar fi fost o persoană fără adăpost, găsindu-și refugiu în acele vii abondonate. Moartea sa, fie din cauza unei boli necunoscute, fie din cauza hipotermiei crunte, aduce la suprafață problemele sociale și umane.
O autopsie amănunțită va fi efectuată de către medicii legiști pentru a stabili cu exactitate cauzele morții. În funcție de concluzia emisăa de către specialiștii din cadrul Prosecturii Spitalului Județean Satu Mare se va face și încadrarea juridică și se vor dispune măsuri în consecință.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ