O nouă ”decapitare”. Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a rămas fără șef
Funcția de inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a rămas din nou vacantă după ce împuternicirea fostului șef Alin Haniș, acordată de către comanda Inspectoratului General al Poliției Române, a expirat astăzi. Alin Haniș se întoarce la comanda Poliției municipiului Oradea, de unde a fost detașat temporar.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că cel mai probabil funcția va fi preluată tot cu caracter temporar de către comisarul șef Daniel Sorin Stan, ofițer specialist pe linie de investigații economice.
De altfel, din anul 2014, nicio persoană nu a reușit să ocupe ca și titular funcția de comandant, după ce Constantin Taloș s-a pensionat, în septembrie 2014. Neoficial, se zvonea că Taloș a plecat și ca urmare a presiunilor enorme la acare a fost supus, după cum rezultă chiar din stenogramele unui dosar instrumentat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
De atunci și până în noiembrie 2016, funcția a fost preluată tot cu caracter temporar de către comisarul șef Florentin Vlad, care s-a pensionat mai apoi. Și în cazul lui Florentin Vlad ar fi fost vorba tot despre o serie de presiuni externe.
Iată cu postul de șef al Inspectoratului Județean de Poliție rămâne din nou vacantă. Suntem curioși cât va rezista următorul șef.