FOTO. Se grăbesc să termine noua clădire de la Urgențe. Anul viitor pacienții UPU vor avea parte de condiții mai bune
Până la finalul anului va fi gata noua aripă a Unității de Primiri Urgtențe, spun cei de la Consiliul Județean, președintele Pataki Csaba făcând miercuri dimineață o vizită pe șantierul de la Spitalul Județean. În timp ce constructorul lucrează la noul corp de clădire, CJ Satu Mare se află în proces de achiziționare a aparaturii necesare pentru Unitatea de Primiri Urgențe. Zona destinată UPU se va extinde cu circa 380 de metri pătrați, ceea ce va permite asigurarea unui spațiu separat pentru urgențele pediatrice.
Până la finalul anului, noul corp de clădire a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean va fi finalizat, spun cei de la Consiliul Județean. Președintele Pataki Csaba a vizitat miercuri dimineață șantierul unde a discutat cu antreprenorul. Potrivit conducerii CJ, a fost suplimentat numărul lucrătorilor pentru grăbirea finalizării proiectului.
În paralel cu derularea lucrărilor de pe șantier, CJ Satu Mare se află în procedură de achiziționare a aparaturii necesare pentru dotarea noilor spații. Nu doar că UPU va avea un nou corp de clădire, adică circa 380 de metri pătrați suplimentari, ci și spațiul existent este în proces de reabilitare. Astfel, spun cei din conducerea Consiliului Județean, pacienții vor putea beneficia de o calitate crescută a actului medical, dar vor fi reduși și timpii de așteptare de la UPU. În plus, noul corp de clădire va permite crearea unui spațiu separat pentru urgențele pediatrice.
„Construcția noii aripi a Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare continuă cu o capacitate de lucru dublată! Astăzi, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, a vizitat lucrările de construcție pe șantier, unde s-a întâlnit și cu antreprenorul, care a suplimentat numărul lucrătorilor pentru a grăbi realizarea lucrărilor. Clădirea UPU se extinde cu un nou corp de clădire care va avea o suprafață de aproximativ 380 de metri pătrați, în timp ce spațiul existent se află în plin proces de reabilitare. După terminarea lucrărilor, UPU Satu Mare va avea spații separate pentru urgențele pediatrice. Va fi asigurată astfel o calitate mai bună a actului medical, iar timpii de așteptare pentru examinare vor fi reduși considerabil. În paralel cu lucrările de construcție, Consiliul Județean va începe, de asemenea, să achiziționeze echipamentele necesare pentru noua aripă. Noile spații vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an”, au precizat cei de la Consiliul Județean Satu Mare într-o postare pe pagina de socializare a instituției.
Investiția ”Modernizare, extindere și dotare Unitate de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare” este derulată prin Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției, conform devizului general cuprins în proiectul tehnic elaborat în scopul realizării investiției, este de 11.810.675,14 lei inclusiv TVA. Durata de execuție a lucrărilor prevăzute în proiect este de 12 luni.
Prin acest proiect, UPU se va extinde pe cele două nivele, parter și etajul I. În aceste spații se vor asigura circuitele funcționale în partea de examinare, tratare și supraveghere, dar se va amenaja și o sală pentru computer tomograf. De asemenea se vor amenaja spații pentru arhivă și o sală de ședințe conform legislației în vigoare.
Intervențiile de modernizare vor avea ca obiect asigurarea circuitelor funcționale medicale, modernizarea rețelelor de supraveghere video, anti incendiu, de ventilație și climatizare, etc. Se vor folosi corpuri de iluminat cu consum redus de energie electrică și un sistem de recuperare a energiei termice.