Accident pe Aeroportul Satu Mare. Un tânăr (19 ani) a ajuns la Urgență
Accident de muncă pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Un angajat al unui consorțiu de firme care a contractat lucrările de reabilitare a Aeroportului a căzut de la înălțime și s-a rănit. Alarma s-a dat prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, iar un echipaj de prim-ajutor l-a preluat pe muncitor și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului Județean Satu Mare.
Conform primelor informații obținute de www.obiectiv-sm.ro de la fața locului, tânărul lucra la înălțime și cel mai probabil era neasigurat. La un moment dat, în condiții încă neclare, acesta s-a dezechilibrat și a căzut.
Rănile suferite de acesta nu par să fie grave, iar tânărul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și cei ai Inspectoratului Teritorial de de Muncă au deschis o anchetă în acest caz.
ACTUALIZARE, ora 12.00: Un martor a precizat pentru PresaSM: ”Nu a fost un accident grav, o persoană care purta echipament de protecție corespunzător a alunecat de pe scară și a căzut de la o înălțime mai mică de doi metri. Imediat a fost chemat echipajul SMURD care a preluat victima și a transportat-o la UPU, victima se afla într-o stare stabil-. Speram să se facă bine cât mai repede!”
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ