Furt, înșelăciune și multă ,,șmecherie”. Au venit din Cluj pentru a ,,jefui” Sătmarul
În data de 30.04.2017, în jurul orei 20.00, polițiștii de investigații criminale careieni, au efectuat cercetări la un local din Carei, cu privire la o faptă de înșelăciune, pusă la cale de doi tineri din orașul Huedin, județul Cluj.
Cercetările efectuate, au relevat faptul că în timp ce un tânăr de 19 ani supraveghea angajații și clienții localului, un altul, de 22 ani, ar fi încercat să o înșele pe o angajată, prin schimbarea sumei de 200 euro în lei.
În fapt, după ce acesta a primit suma de 880 lei, sub pretexul că s-a răzgândit, i-a înapoiat angajatei suma de 580 lei, iar diferența de 300 lei a încercat să o ascundă în buzunar.
În urma administrării probatoriului, cei doi tineri au fost reţinuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei în vederea luării măsurilor legale.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la înșelăciune și complicitate la tentativă de înșelăciune, respectiv pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
De asemenea, în data de 28.04.2017, la ora 22.30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, au fost sesizati prin apel la 112 de către administratorul unui bar din Satu Mare, cu privire la un furt.
Polițiștii sosiți la fața locului, au constatatat faptul că un tânăr de 25 ani din Decebal, care își desfășura activitatea la bar, în calitate de de barman-ospătar, ar fi sustras fi sustras în perioada 27.04-28.04.2017, suma de 1000 lei, din încasările firmei.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.