Bărbat mort, în stare de putrefacție, găsit în municipiul Satu Mare
Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit de polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție în stare de putrefacție. Descoperirea a fost făcută astăzi, în jurul orei 19.00, în zona Balta Blondă.
Cei care au alertat autăritățile au fost vecinii, contrariați de faptul că nu l-au mai văzut pe bărbat de mai multe zile. Cadavrul bărbatului a fost găsit în stare de putrefacție, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Florentina Nagy.
Surse criminalistice au declarat pentru PresaSM.ro că în cauză nu sunt suspiciuni de omor, cadavrul având o singură lovitură în zona capului, produsă în urma căderii și lovirii de un corp dur, posibil piesă de mobilier. Căderea ar fi fost provocată de un atac de cord sau atac cerebral.
Corpul neînsuflețit al bărbatului va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, urmând ca medicii legiști să stabilească cu exactitate cauza decesului.