HOCUS-POCUS la Satu Mare. Misterul unei turme de 550 de oi, dispărută fără urmă
Pentru că nu au prins niciun suspect, dar și ca urmare a intervenției prescripției, polițiștii din Satu Mare au fost nevoiți să propună clasarea unui dosar penal având ca obiect furtul a 550 de oi, în valoare de 500.000 de lei. Furtul s-a produs de la o stână aflată în extravilanul localității Sâi, comuna Valea Vinului, din județul Satu Mare. Cert este că nici până în ziua de astăzi, la mai bine de cinci ani de la comiterea furtului, nu s-a identificat niciun suspect, conform informațiilor PresaSM.
Furtul s-a produs în seara zilei de 20.10.2017, atunci când un fermier și-a dat seama că îi lipsesc cele 550 de oi pe care le ținea într-un saivan în extravilanul localității Sâi. După ce le-a căutat circa o zi pe o rază de zeci de kilometri dar nu le-a găsit, păgubitul a cerut ajutorul polițiștilor, care au identificat urmele a sute de animale care s-au deplasat înspre localitatea Necopoi, însă fără vreo urmă umană.
Interesant este faptul că la o zi mai târziu, un bărbat din județul Maramureș a găsit o turmă de oi care păreau rătăcite, motiv pentru care le-a condus pe un teren de-al său şi a anunţat Poliţia. A fost vorba despre circa 180 de oi din cele 550, preluându-le şi transportându-le domiciliul său. Dar de atunci – chiar dacă păgubitul susține că ar fi văzut o parte din ovine la două persoane din Cionchești – supozițiile nu s-au adeverit. Așa că o mare parte din turmă este și acum dispărută fără urmă.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ