USR luptă împotriva ambroziei. Radu Panait îi îndeamnă pe sătmăreni să semneze petiția
USR a inițiat un proiect de lege pentru o combatere mai eficientă a ambroziei pe tot parcursul anului și pentru o mai bună colaborare între proprietarii de terenuri și autorități. Sute de mii de români sunt afectați în fiecare an de alergia la ambrozie și legea actuală este cu mult depășită, așa cum arată și deputatul sătmărean Radu Panait, într-o postare făcută pe pagina sa de socializare.
Legea a trecut de Parlament, iar acum urmează faza de implementare. Concret, proprietarii de terenuri, dar și administratorii de drumuri publice sau lacuri trebuie să elimine ambrozia imediat după ce răsare și până când înflorește sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale. Dacă după 15 zile de la transmiterea avertismentului, primăriile constată că proprietarii nu au eliminat ambrozia, acestea vor putea interveni pe terenurile infestate pentru a le curăța, în baza unei ordonanțe președințiale, emise conform legii.
Pentru implementarea legii, deputatul Radu Panait le cere sprijinul sătmărenilor pe care îi roagă se semneze petiția „STOP Ambroziei – județul Satu Mare”. În plus, parlamentarul îi îndeamnă pe sătmăreni să îi transmită și sesizări despre terenuri care sunt năpădite de planta invazivă. Panait promite că va veni în sprijinul sătmărenilor prin contactarea autorităților responsabile pentru eradicarea ambroziei.
„Alergici la ambrozie, uniți-vă! Semnează acum petitia USR Satu Mare și luptăm împreună pentru eradicarea acestei buruieni din viața noastră! Haide să-i obligăm pe primarii din județul nostru să aplice legea USR pentru un mediu mai sănătos! Împreună suntem mai puternici!”, este mesajul transmis de parlamentarul USR Radu Panait.
Sătmărenii care doresc să semneze petiția celor de la USR pentru eradicarea ambroziei pot să o facă accesând linkul AICI.