VIDEO. Dosar penal după bătaia de la liceul din Negrești-Oaș. Nici profesoara nu i-a putut opri pe elevi
Conform informațiilor PresaSM, Poliția Orașului Negrești-Oaș a deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe după ce la Liceul Teoretic din localitate a avut loc o bătaie în toată regula. Violențele au fost atât de intense încât nici profesoara de limbă franceză, dar nici un alt tânăr, nu au reușit să oprească altercația fizică. Din fericire, un alt elev a alertat doi angajați ai școlii, care au intervenit la scurt timp și au oprit tot.
Din păcate, după cum se poate auzi/vedea și din imaginile video, unii dintre elevi chiar i-au încurajat pe cei doi protagoniști. Într-un final au intrat în sala de clasă doi bărbați, angajați ai școlii, chemați de către un elev, care i-au despărțit pe cei doi combatanți.
”Doi elevi de clasa a VIII-a, de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș s-au bătut în timpul orei de franceză. Unul dintre băieți tot și-a bătut joc de colegul lui de clasă, așa că acesta a sărit la bătaie”, a spus un martor ocular pentru PresaSM.
Reporterii PresaSM au luat legătura cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, care au precizat că vor deschide o anchetă în acest caz pentru a stabili concret întregul context.
”Elevul agresor a primit o mustrare scrisă din partea conducerii Liceului Teoretic Negrești-Oaș și se ia în considerare posibila scădere a notei la purtare. Părinții ambilor elevi au fost invitați la școală și situația a fost mediată de către specialiști. Este o situație regretabilă, din păcate”, a declarat Anișoara Boitor, inspectorul școlar general, la solicitarea PresaSM.