USR și-a stabilit lista de candidați. Prima poziție este ocupată de un primar model din România
Președintele Organizației Județene Satu Mare a Uniunii Salvați România (USR), deputatul Radu Panait, în calitate de membru al Biroului Național de conducere, împreună cu senatorul Robert Zob anunță astăzi decizia luată în cadrul ședinței formale în care s-a stabilit lista de candidați USR pentru alegerile care urmează în anul 2024. Astfel, Elena Lasconi deschide lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024.
Biroul Național al USR a decis, vineri, la propunerea președintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidați ai partidului pentru alegerile europene să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș. Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung și a reușit în doar trei ani să dezvolte orașul cu ajutorul fondurilor europene – peste 400 de milioane de lei, adică bugetul orașului pe 40 de ani.
Dan Barna este vicepreședinte ALDE Europe și fost vicepremier, care a contribuit esențial la elaborarea PNRR.
Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătății, autorul PNRR pe Sănătate și cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienților.
Vlad Botoș este unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români. El urmărește absorbția fondurilor europene în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European.
Lista completă a candidaților USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Național a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la București, pe 20 octombrie.
USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forțele reformiste ca alternativă la corupția PSD-PNL și extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP și Forța Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Național se referă doar la candidații din partea USR.