FOTO. Accident mortal în municipiul Satu Mare. Impact între o mașină și un camion
Un bărbat în vârstă de circa 80 de ani a decedat în această dimineață în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Satu Mare, pe strada Aurel Vlaicu. Potrivit primelor informații, este vorba despre o coliziune între autotiturismul condus de octogenar și un TIR. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l putea scoate pe șofer din mașina avariată. Din păcate, echipajul medical de terapie intensivă sosit la fața locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul șoferului în vârstă de circa 80 de ani.
UPDATE 10:00 Cum s-a petrecut accidentul mortal în care un cetățean din Ungaria și-a pierdut viața
Știrea inițială
În această dimineață, in jurul orei 05.00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui accident rutier pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Satu Mare.
La locul evenimentului s-au mobilizat echipajele operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, o autospecială cu descarcerare grea și o ambulanță Smurd de terapie intensiv mobilă .
La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident a fost implicat un autocamion și un autoturism, rezultând o persoană încarcerată.
Victima, șoferul autoturismului, cu vârsta de aproximativ 80 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor, în astfel de cazuri.