Se schimbă legea azilelor. Se înăspresc criteriile, cresc amenzile, se introduc controalele inopinate
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri un proiect pentru modificarea legislaţiei privind asistenţa socială, conform căruia centrele de servicii sociale vor fi verificate în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licenţiere, iar amenzile cresc până la 100.000 de lei, titrează Digi24.
„Noua lege vine cu schimbări majore. Au fost înăsprite criteriile de acreditare și licențiere a serviciilor sociale. Nu mai permitem funcționarea vreunui centru social fără vizita în teren a specialiștilor, în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere. Licența provizorie se reduce de la 12 luni la 3 luni și introducem controalele inopinate. Pentru că furnizorii trebuie să respecte constant legea, nu doar când se licențiază. În premieră, introducem sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații.
Amenzile cresc până la 100.000 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu vineri, la începutul ședinței de guvern. „Prin noul cadru legislativ, cazuri precum cele ale «azilelor groazei» din ultimele luni nu vor mai putea exista”, a mai precizat premierul Ciolacu.