A venit înapoi în țară, dar a ajuns direct după gratii. Va sta cel puțin patru ani în pușcărie
Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la intrarea în țară un cetățean român care a fost condamnat la închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
Ieri, 6 septembrie a.c., în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Suceava.
„În urma controlului specific, colegii noștri au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis de Judecătoria Suceava un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 4 ani și 5 luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală”, spun cei de la Poliția de Frontieră.
Suceveanul a fost predat colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.