FOTO/VIDEO. Primele declarații despre situația de la Supur. Ce spun autoritățile de la Satu Mare
Alarma s-a dat puțin după ora 19:00, la o benzinărie din Supurul de Sus, a precizat subprefectul Tamas Altfatter, care a spus că s-a încercat curățarea unui foraj. Concentrația de gaz metan variază, a mai spus subprefectul, care a subliniat că s-a solicitat ajutor de la stațiile CBRN din Maramureș, dar și cea din Ciolpani. În plus, cei de la Delgaz fac și ei măsurători. Problema cea mai mare este apropierea forajului de stația de carburanți din zonă.
Zona este închisă pe o rază de 800 de metri, care include și drumul național 19, a precizat subprefectul Altfatter. Au fost stabilite rute alternative, dar autoritățile nu pot preciza când traficul va reveni la normal.
Experții de la Serinus sunt și ei la fața locului, au mai precizat autoritățile. În funcție de rezultatele de pe teren se vor lua noi măsuri de precauții. Și asta pentru că situația este una dinamică, iar măsurători se fac constant, pentru siguranța locuitorilor, dar și a echipajelor de intervenție.
„Nu este vorba despre un foraj la adâncime,” a mai spus subprefectul Tamas Altfatter, care a subliniat că asta este o veste bună, având în vedere eforturile pentru ca situația să revină la normal.
„Se interzice accesul populației în zonă, se interzic activitățile comerciale în zonă”, a spus Altfatter despre deciziile luate astăzi dimineață în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Persoanele care se apropie de foraj sunt echipate corespunzător, cu măști de protecție, au mai adăugat autoritățile.
La 100 de metri de foraj nu poate intra nimeni fără echipamente de protecție CBRN, a spus adjunctul ISU Satu Mare, maiorul Herbel Adamko Stefan, care a precizat că pompierii sunt pregătiți și cu o perdea de stingere, pentru orice eventualitate.
„Nu s-a aprins nimic, nu a explodat nimic, nu au fost pierderi materiale”, au precizat autoritățile.
Autoritățile județene nu au dat un termen până la care situația ar putea reveni la normal în Supur.
„Nu vrem să avem pierderi de vieți omenești sau pierderi materiale,” a mai precizat subprefectul Tamas Altfatter. „Nu este vorba despre un gaz puternic, ca la Moftin, este vorba despre un gaz slab”.
În ceea ce privește o eventuală evacuare a populației, subprefectul Romeo Pop a spus că sunt 4-5 case aproape de foraj, dar că, potrivit datelor de la această oră, nu se impune o evacuare.