VIDEO. Alertă la Casa de Cultură din Satu Mare. Mobilizare impresionantă a pompierilor în centrul municipiului (exercițiu)
Alertă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piața 25 Octombrie (Centrul Nou) a municipiului Satu Mare. Nu mai puțin de patru autospeciale din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare au fost detașate la fața locului, cu zeci de cadre militare. Vorbim despre o autospecială de intervenție la înălțime, autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipaje de prim-ajutor.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 11.00, din fericire totul nu a fost decât un exercițiu. De altfel, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență efectuează mai multe exerciții de acest gen pentru a măsura timpii de intervenție în vederea eficientizării protocoalelor, dar și pentru recunoașterea din teren.