CAREI. A mers la hotel și s-a trezit la Urgență. S-a crezut zmeu, dar s-a trezit mielușel
Un tânăr a fost condamnal LUNA ACEASTA la o pedeapsă de șase luni cu amânarea aplicării pedepsei după ce un un alt individ, care stătea pe terasa unui hotel din municipiul Carei, l-ar fi abordat. După un schimb de replici, individul de la terasă s-a ridicat și a pornit spre el, iar acesta din urmă a decis că cea mai bună apărare este atacul, lăsându-l inconștient, după o ploaie de pumni.
Conform informațiilor PresaSM, victima se afla pe terasa restaurantului L’art din Carei, unde consuma băuturi alcoolice, a început să îl urmărească cu privirea pe un băiat (fost coleg de liceu), iar apoi, fără ca persoana vătămată să își aducă aminte motivul, a fost lovit în zona feței de către acesta. S-a trezit doar la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Carei.
Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, persoana vătămată stătea la terasă, iar agresorul se deplasa alături de două tinere pe lângă terasa hotelului, după care acesta a întors capul spre persoana vătămată, cu care se vede purtând niște discuții în timpul deplasării. După câteva momente, persoana vătămată s-a ridicat de la masă şi s-a deplasat energic spre agresor. În momentul în care ajunge în preajma sa, acesta din urmă îi aplică o succesiune de lovituri cu pumnul în zona feței, după care o trântește pe persoana vătămată la pământ, unde îi mai aplică o lovitură cu piciorul în zona capului, după care pleacă.
Agresorul s-a apărat, precizând că victima a fost cea care l-ar fi amenințat cu acte de violență și el doar s-ar fi apărat. Mai exact, s-a speriat și i-a dat mai mulți pumni în zona feței, iar apoi l-a împins și acesta a căzut pe jos. După ce a căzut pe jos, i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona umărului sau a pieptului, nu mai reține exact unde nume. După ce l-a lovit, a fugit de la fața locului, deplasându-se pe lângă Taxi Bar, până pe drumul care duce spre localitatea Moftin, de unde a luat un microbuz, împreună cu cele două martore, și s-a deplasat în localitatea Moftinul Mic.
Acesta a precizat că a reacționat în acest mod din cauza fricii, crezând că persoana vătămată îl va bate, deoarece îl tachina și în trecut, intimidându-l. Varianta acestuia a fost confirmată și de către cele două martore.