Urmează zile călduroase la Satu Mare. Temperaturi tot mai ridicate, apoi revin ploile
Meteorologii se așteaptă la temperaturi caniculare în următoarele zile la Satu Mare. Săptămâna care urmează va aduce maxime de 34 de grade Celsius în județul nostru, iar serie vor fi și ele călduroase, cu minime ce nu vor coborî sub 18 grade Celsius. Iar după cinci zile de căldură, meteorologii prognozează furtuni și vijelii la final de săptămână.
Urmează o săptămână cu temperaturi tot mai ridicate la nivelul județului Satu Mare. Mercurul din termometre va trece de 30 de grade începând cu ziua de luni, când meteorologii spun că maximele la nivelul nostru vor ajunge la 33 de grade Celsius.
Pe marți, maximele vor ajunge la 34 de grade Celsius, arată prognoza meteo. De altfel, la Satu Mare, pe toată durata săptămânii viitoare, dar și a cele care urmează, maximele vor depăși pragul de 30 de grade, iar temperaturile în municipiul Satu Mare vor oscila între 33 și 34 de grade Celsius.
Nici nopțile nu vor mai fi răcoroase. Minimele vor fi cuprinse între 18 și 19 grade Celsius.
Cerul va fi în cea mai mare parte variabil spre senin pe tot parcursul săptămânii care urmează.
În schimb, la final de săptămână, meteorologii se așteaptă ca în nord-vestul țării să avem parte de furtuni, vijelii și descărcări electrice. Astfel, în weekendul următor, sătmărenii se vor confrunta cu instabilitate atmosferică.
Și în perioada 21-27 august, meteorologii se așteaptă tot la o vreme frumoasă de vară, cu maxime de peste 30 de grade Celsius, cu șanse scăzute de precipitații.