VIDEO. Mită pentru permise. Percheziții într-un județ din vestul țării. Cât spun procurorii că costa un permis de conducere
Nu mai puțin de patru polițiști, doi comisari, un inspector principal și un agent sunt acuzați de procurorii DNA că ar fi luat mită în schimbul permiselor de conducere. Totul s-a întâmplat în județul Arad, acolo unde astăzi au avut loc percheziții chiar la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față doi comisari de poliție, un inspector principal și un agent șef, la data faptelor și în prezent polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
„În perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți menționați anterior, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere.
În concret, candidații la examenul de permis auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, care la rândul lor le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
sursa foto: Special Arad/composit