AVERTIZARE de VREME SEVERĂ pentru județ. Caniculă, vijelii și grindină
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au remis o avertizare de vreme severă pentru județul Satu Mare. Astăzi vom avea atât temperaturi ridicate (val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat), în special în prima parte a zilei, dar și vijelii și grindină, în a doua parte a acestei zile, dar și în prima parte a zilei de duminică.
Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă (05 august) va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.
De asemenea, în intervalul 05 august, ora 13.00 – 06 august, ora 10.00, județul Satu Mare se va confrunta cu o instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.