Problema câinilor maidanezi poate fi rezolvată de primării prin accesarea de fonduri europene
Deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lóránd, susține demararea în comun de mai multe primării a unor proiecte privind amenajarea de adăposturi pentru câinii maidanezi. Aceste adăposturi pot fi amenajate accesând fonduri europene de până la 200.000 de euro. Deputatul sătmărean a propus în cadrul unei întâlniri desfășurate la Instituția Prefectului, ca Grupul de Acțiune Locală Tășnad-Carei să înființeze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitara ( ADI) cu aceast scop și să asigure apoi resursele pentru funcționarea acestui serviciu comunitar.
”Situația câinilor fără stăpân este o temă care mă preocupă de mult timp. Mă bucur că am ajuns să discutăm despre soluții concrete la nivelul întregului județ. Aștept propuneri privind îmbunătățirea cadrului legislativ, sunt gata să susțin în Parlament aceste propuneri pentru a deveni lege”, a spus deputatul Lóránd Magyar.
În primă fază vor începe demersurile pentru înființarea unui centru la Tășnad.