E oficial! Reprezentanții celor de Lidl au primit undă verde pentru a construi sensul giratoriu în municipiul Satu Mare, la intersecția dintre Drumul Careiului, coborârea de pe Podul Golescu și strada Prahovei. Reprezentanții unei firme specializate au început astăzi măsurătorile pentru a se demara efectiv lucrările la sensul giratoriu. Un echipaj al Poliției Rutiere i-a sprijinit pe ingineri în demersul lor, cu atât mai mult cu cât aveau nevoie să se deplaseze în intersecție.
”Investiția pentru care a fost elaborată prezenta documentație este propusă în zona centrală a intravilanului municipiului Satu Mare, la intersecția dintre str.Careiului (DN19, E671), str. Prahovei și B-dul Lalelei. (…) Prin această investiție investitorul dorește construirea unei intersecții de tip giratoriu, exact pe același amplasament cu intersecția actuală. Aceasta investitie va facilita desfășurarea traficului în condiții de maximă siguranță, permițând totodată decongestionarea traficului în zonă”, se arată într-un document elaborat de o firmă specializată la solicitarea Lidl.
Este important de subliniat că deși se va elimina sistemul de semaforizare în zonă, în cazul în care circulația pietonilor va îngreuna traficul rutier, respectiv viața pietonilor va fi pusă în pericol, cei de la Lidl se obligă să finanțeze un sistem de semaforizare specială pentru pietoni!
”Valorile actuale ale traficului și ambuteiajele create în zona intersecției au dus la propunerea actuală de a amenaja un sens giratoriu în zona, lucru care permite atât intrarea simultană în intersesție a mai multor autovehicule simultan cât și sporirea siguranței în exploatere a traficului”, se mai arată în document.
Lățimile benzilor de circulație variază între 3,3 metri liniari și 3,5 metri liniari. Raza interioară de girație este de 8,00 metri liniari. Sensul giratoriu proiectat va fi amenajat cu două benzi pe calea inelară a câte 5,25 metri liniari lățime fiecare.