FOTO. Țeapă a contrabandiștilor pentru polițiști?! Cutii pline cu paie, aruncate în Satu Mare
După ce i-ar fi indus în eroare pe polițiștii sătmăreni, care au primit un pont că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi avut o dubă plină cu țigări, fiind oprit în trafic de mai multe autospeciale pe Bulevardul Henri Coandă din municipiul Satu Mare, se pare că șoferul, sau alți indivizi, ar fi aruncat zecile de cutii de carton pline cu paie, învelite în saci negri, în lacul de la Pădurea Noroieni, conform informațiilor PresaSM.
Astfel, se conturează o țeapă pe care unii indivizi le-ar fi dat-o polițiștilor sătmăreni. Cel puțin asta ar putea rezulta din întreaga situație.
Reamintim faptul că un bărbat, în vârstă de circa 45 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a fost oprit sâmbătă, în jurul orei 13.30, în trafic pe Bulevardul Henri Coandă, lângă supermarketul Kaufland. Două autoturisme Dacia Duster, neinscripționate, aparținând Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, l-au flancat pe șofer și l-au forțat să oprească.
La scurt timp au ajuns și alte echipaje de Poliție, venite în sprijinul colegilor. Oamenii legii ar fi avut informații că bărbatul ar fi transportat țigări de contrabandă, așa că după o verificare prealabilă l-au transportat la sediul Poliției Satu Mare.
Doar că aici s-a dovedit că bărbatul transporta… paie, conform informațiilor PresaSM. Mai exact, paiele se aflau în cutii, ambalate în saci de culoare neagră. Evident, bărbatul a scăpat basma curată.
Ce spune POLIȚIA, la solicitarea PresaSM: „La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe bulevardul Henri Coandă din municipiu, au efectuat semnale de oprire unui autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani.
Polițiștii au procedat la verificarea valabilității documentelor bărbatului, efectuând totodată un control asupra autovehiculului, fără a fi identificate elemente susceptibile a fi utilizate la săvârșirea unor infracțiuni, sau produse ale acestora. În cauză, nu s-a impus luarea unor măsuri de către polițiști”.