FOTO. Accident în municipiul Satu Mare. Șofer încarcerat la volan. Intervin pompierii
Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane a avut loc marți dimineața în sensul giratoriu de pe strada Rodnei, în municipiul Satu Mare. Pompierii sosiți la fața locului l-au găsit pe șofer inconștient la volan.
UPDATE 08:15 Ce spun pompierii: Un număr de 7 pompieri din cadrul Detașamentului Satu Mare au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:00 cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B2 la un eveniment rutier care a avut loc pe raza localității Satu Mare, la sensul giratoriu de pe strada Rodnei.
Conducătorul autoturismului, un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 ani, a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru extragere.
Acesta a fost predat în siguranță echipajului medical care, după evaluarea primară l-a transportat în stare conștientă la Spitalul Județean Satu Mare.
Accident marți dimineața, în municipiul Satu Mare, pe strada Rodnei, în sensul giratoriu. Un autoturism a intrat în sensul giratoriu, șoferul este inconștient la volan, se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o ambulanță de prim ajutor SMURD B2 cu 7 subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
Ce spune POLIȚIA, la solicitarea PresaSM: ”În dimineața zilei de 01 august a.c., polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment pe str. Rodnei din municipiul Satu Mare. Din primele verificări efectuate la fața locului poliţiştii au constatat faptul că pe fondul unor probleme medicale, un bărbat, de 60 ani, din Satu Mare ar fi pierdut controlul volanului și pătruns în sensul giratoriu. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În urma impactului au rezultat doar pagube material”