Un puștan, pe motocicletă, a ras tot în calea sa. El, iubita și un pieton au ajuns la Urgență
Un tânăr, în vârstă de 16 ani, aflat pe o motocicletă, a ras tot ce a întâlnit în cale. Mai exact, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat. A fost rănită o pasageră (17 ani) de pe motocicletă, respectiv un pieton în vârstă de 43 de ani, aflat pe marginea drumului. Vehiculul scăpat de sub control s-a oprit într-un autoturism din județul Satu Mare.
Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj, sâmbătă, 29 iunie a.c., în jurul orei 23.02, Poliția Orașului Jibou a fost sesizată în urma unui apel 112 că, pe Drumul Național 1 H, la intrarea în localitatea Jibou, județul Sălaj, în apropierea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată, a avut loc un accident rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că un tânăr de 16 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un motociclu, pe D.N. 1H, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și într-o curbă spre dreapta, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției, a acroșat un pieton care se deplasa pe acostament și s-a răsturnat pe carosabil, acroșând totodată bara dreaptă față a unui autoturism condus de un bărbat din județul Satu Mare.
În urma accidentului rutier, conducătorul motociclului, o tânără de 17 ani, din comuna Năpradea, pasageră pe motociclu și pietonul de 43 de ani, din comuna Creaca, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. Polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ