Angajații Serviciului Județean de Anbulanță nu au o viață ușoară. Dincolo de munca contra cronometru pentru a salva persoanele aflate în bevoie, ambulanțierii se lovesc și de un alt mare neajuns: lipsa de respect al celorlalți șoferi.
Mulți șoferi nici nu se sinchisesc să facă loc ambulanțelor aflate în misiune, fapt care, în mod cu totul nedrept, se răsfrânge tocmai asupra angajaților Serviciulșui Județean de Ambulanță. Cum?! Simplu. Pentru că dacă un șofer inconștient nu trage din fața ambulanței, iar autospeciala medicală intră în coliziune cu autoturismul condus de șoferul impertinent vinovat este … șoferul de ambulanță. Cu toate că situația este revoltătoare, aecasta este legea. Au mai multe drepturi șoferii inconștienți și indiferenți decât ambulanțierii care gonesc spre locul în care un sătmărean se zbate între viață și moarte.
1. Ultimul accident în care a fost implicată o ambulanță a fost în 23 aprilie, în localitatea Botiz, la ieșire înspre localitatea Ciuperceni. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 23.00. Martorii au declarat pentru PresaSM.ro că șoferul unui autoturism Audi, înmatriculat în străinătate, ar fi circulat în fața unei autospeciale a Serviciului Județean de Ambulanță, echipaj aflat aparent în misiune, cele două vehicule fiind avariate. Mai exact, șoferul din autoturismul Audi ar fi încercat să iasă de pe drumul principal, înspre stânga, executând mișcări stânga-dreapta ale mașinii. La un moment dat, șoferul s-a oprit, semnalizănd stânga. Șoferul Ambulanței, crezând că mașina din fața sa a fost oprită pentru a-i acorda prioritate spre intervenție, a intrat în depășire. Doar că mașina din față s-a repus în mișcare, ambulanța intrând în coliziune cu autoturismul Audi. Culmea ironiei, cel care a fost găsit vinovat a fost șoferul Ambulanței.
2. Apoi, în data de 25 octombrie 2016 a avut loc un alt accident rutier, de această dată pe Drumul Careiului! Totul s-a întâmplat în data de 24.10.2016, în jurul orei 20.00. O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță, care se deplasa la o solicitare, a virat stânga de pe Drumul Careiului, pentru a intra pe strada Astronauților din Cartierul Micro 16. Un autoturism BMW, condus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, care circula pe Drumul Careiului, a intrat în coliziune frontală cu ambulanța.
3. Și ca meniul să fie complet, în data de 11 iunie 2016 o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare a fost implicată într-un accident rutier pe Drumul Botizului, în zona Liceului Economic din municipiul Satu Mare. Ambulanța – cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune – se deplasa către Botiz, moment în care șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Cluj a încercat să schimbe banda de deplasare, dar nu a reușit la timp, pentru că pe prima bandă se afla un alt autoturism. Ambulanța l-a lovit pe clujean din spate, iar acesta a fost proiectat într-o altă mașină.
Noa, ş care-i baiul. Nu mai trebuie sunta la 112.
View Comment